Bătălia de la Megiddo (1457 î.Hr.)

Bătălia de la Medgiddo este considerată prima mare confruntare ce a fost consemnată în detaliu în hieroglifele descoperite în Templul lui Amun din Karnak (numele egiptean modern dat complexului de temple aflat în inima Tebei – fosta capitală a Egiptului în perioada antică).

Această bătălie a avut loc cel mai probabil în anul 1457 î.Hr. (data exactă este încă dezbătută), fiind o confruntare între forțele egiptene conduse de către faraonul Thutmose III și o coaliție de state vasale ale egiptenilor din Siria și nordul Palestinei condusă de un prinț (sau de un rege) al Kadeshului.

Thutmoses III a fost al 6-lea faraon din dinastia a18-a, conducând Egiptul pentru aproximativ 54 de ani (1479-1425 î.Hr).

Acesta este considerat atât un mare expansionist (cucerind 350 de orașe în timpul domniei), cât și un geniu militar, fiind deseori denumit drept „Napoleon al Egiptului”. 

În primii 22 de ani de domnie, faraonul a împărțit puterea cu Hatshepsut, mama sa vitregă, Thutmose îndeplinind rolul de lider al armatei.

În urma decesului mamei, Thutmose va prelua puterea în calitate de unic faraon și va transforma Egiptul într-o putere imperială, în urma unor expediții militare.

Orașul antic Megiddo (care a dat de altfel și numele bătăliei) era foarte important din punct de vedere strategic întrucât supraveghea drumul din Egipt ce traversa Siria către Mesopotamia.

Statele vasale ale Egiptului din Palestina și Siria au decis să se revolte în momentul în care tânărul Thutmose a fost încoronat ca unic faraon al Egiptului, într-o încercare de a profita de lipsa de experiență a acestuia.

S-a dovedit a fi o mișcare nechibzuită întrucât Thutmose, fără a pierde timpul, a mobilizat o armată ce cuprindea între 10.000 și 20.000 de soldați și a condus-o către orașul Gaza (rămas loial faraonului), parcurgând aproximativ 250 km în 10 zile. 

După ce s-a asigurat că armata este odihnită, Thutmose a ordonat continuarea traseului, oprindu-se în apropierea orașului Yemen pentru a dezbate situația împreună cu generalii săi deoarece o vale le bloca drumul, având trei posibilități de trecere.

În aceste condiții, Thutmose a dat dovadă de curaj, alegând ruta cea mai îngustă (riscul de a fi prins într-o ambuscadă fiind foarte mare), deși generalii armatei erau de părere că celelalte două rute, cu toate că erau previzibile, ofereau o trecere mai sigură.

Această decizie i-a surprins pe rebelii care așteptau trecerea armatei faraonului la capătul rutelor mai sigure, fapt ce i-a permis faraonului să traverseze nevătămat. 

Thutmose, profitând de această oportunitate, a ridicat o tabără militară și a așteptat venirea nopții pentru a dispune armata în apropierea forțelor rebele ce se aflau pe o colină mai înaltă, lângă fortăreața Megiddo.

Trupele egiptene erau aranjate într-o formație concavă ce amenința ambele flancuri ale armatei rebele, faraonul fiind poziționat în centru.

Odată cu apariția soarelui, egiptenii au atacat forțele rebelilor, aceștia din urmă rezistând doar pentru puțin timp. Astfel, cei rămași în apropierea fortăreței au fugit, închizând totodată porțile în urma lor.

Cu toate că se preconiza o victorie zdrobitoare, armata lui Thutmose a dat dovadă de indisciplină în momentul în care s-au oprit din a îi urmării pe rebelii rămași în afara cetății, însetați de dorința de a jefuii cât mai rapid tabăra acestora.

Astfel, forțele rebele (inclusiv regele Kadeshului) au reușit să urce zidurile fortăreței, folosindu-se de funii improvizate și confecționate din haine.

A urmat un asediu, timp de câteva săptămâni, trupele rebele predându-se în cele din urmă faraonului care, pentru a le cruța viața, a cerut fiecărui rege înfrânt câte un fiu drept prizonier, pentru a se asigura astfel de loialitatea acestora în viitor.

Bătălia de la Megiddo a fost doar începutul unui război lung împotriva altor triburi din Palestina, a rebelilor egipteni precum și împotriva hyksoșilor („Oamenii mărilor”), un război în care geniul militar al faraonului Thutmose III, precum și ambiția acestuia, au transformat Egiptul într-un imperiu puternic. 

Facebook
WhatsApp

Articole similare

Personalități marcante

Povestea lui Alfred Nobel: Din umbra dinamitei spre lumina păcii

Imaginați-vă o dimineață răcoroasă de primăvară, undeva la sfârșitul secolului al XIX-lea. Un bărbat, cu privirea pierdută în gânduri, răsfoiește un ziar francez, doar pentru a descoperi, spre stupefacția sa, propriul necrolog. „Alfred Nobel, negustorul morții, a murit” – așa suna titlul care i-a zguduit existența. Dar iată ironia: Alfred

Citește mai departe »
Istorie Universală

Cirus cel Mare, întemeietorul Imperiului Persan

Cirus al II-lea cel Mare, una dintre cele mai strălucite personalități ale antichității, a domnit între anii 559-530 î.Hr., timp în care a transformat micul teritoriu al Persiei în cel mai vast și puternic imperiu al Orientului.   Contextul istoric   În articolul dedicat realizărilor regelui babilonian Nabucodonosor, am evidențiat

Citește mai departe »
Istorie Universală

Nabucodonosor al II-lea și Imperiul Babilonian

Nabucodonosor al II-lea a condus Imperiul Neo-Babilonian în perioada 605-562 î.Hr., a ordonat construcția Grădinilor Suspendate (considerată o minune a lumii), dar și modernizarea capitalei Babilon, a condus importante campanii militare, dobândind astfel un rol extrem de important în istoria evreilor.    Istoria Imperiului Babilonian    Orașul Babilon (în traducere

Citește mai departe »
Istorie Universală

Ramses cel Mare și Exodul

Ramses II, cunoscut drept și Ramses cel Mare, este cel mai important faraon al Egiptului, aflându-se la conducere aproximativ 67 de ani, timp în care a purtat nenumărate războaie, a pus bazele celor mai mari proiecte arhitecturale, fiind totodată identificat cu faraonul biblic în timpul căruia s-au produs evenimentele descrise

Citește mai departe »
Confruntări memorabile

Cetatea Troiei – între adevăr și mit

Cu toții cunoaștem fascinanta poveste a Războiului Troian, unul dintre cele mai importante evenimente din mitologia greacă, considerat mult timp drept o legendă ce a alimentat imaginația și ambiția grecilor antici.  De-a lungul timpului, mulți arheologi și oameni de știință au încercat să demonstreze că frumoasa poveste din Iliada, atribuită

Citește mai departe »