Puțini știu că pergamentul – materialul pe care s-au scris unele dintre cele mai importante texte ale omenirii – își trage numele dintr-un oraș dispărut al Asiei Mici (Turcia de astăzi): Pergamon.
Un loc care, în Antichitate, rivaliza cu Atena în înțelepciune, cu Alexandria în cunoaștere și cu Roma în ambiție.
Acolo, între temple și coloane de marmură, s-a născut ideea că puterea adevărată nu stă în sabie, ci în cunoaștere.
Și tot acolo s-a ridicat un altar care, peste secole, avea să fie numit de unii… „Tronul Satanei”.
Pergamon a fost un oraș al zeilor și al oamenilor care au vrut să le semene.
Iar povestea lui începe cu un conflict aparent banal: o rivalitate între două biblioteci – una la malul Nilului, alta pe o colină din Anatolia – care avea să schimbe pentru totdeauna istoria scrisului.
🏗️ Cum a apărut Pergamonul – orașul care s-a născut dintr-o fortăreață
La început, Pergamon nu era decât o cetate pierdută printre dealurile Asiei Mici. O fortăreață cocoțată pe o stâncă, între mare și munți, unde doar vântul și câțiva soldați păreau să mai treacă.
Dar după moartea lui Alexandru cel Mare, lumea greacă s-a împărțit între generalii săi, iar din haosul acela au început să se nască noi regate. Pergamon a fost unul dintre ele.
În secolul al III-lea î.Hr., un ofițer pe nume Filetairos a luat controlul cetății și, cu o combinație de viclenie și inteligență, a pus bazele unui mic regat independent.
Fiind steril, Filetairos n-a avut moștenitori, dar a lăsat puterea nepotului său, Eumenes, care va transforma cetatea într-un oraș.
Apoi a venit Attalos I, un rege ambițios care a învins triburile galate (un fel de celți ai Anatoliei) și a primit dreptul de a se numi „rege”.
De aici a început adevărata ascensiune a Pergamonului.
Se spune că Attalos a visat într-o noapte o statuie uriașă de bronz care înfățișa un războinic gal căzut la pământ. A doua zi, a poruncit ca visul să-i fie transpus în realitate.
Așa s-a născut celebra sculptură „Galul muribund” (vezi mai jos) – una dintre cele mai expresive opere ale lumii antice, simbol al victoriei, dar și al respectului față de dușman.
În doar câteva decenii, Pergamon s-a transformat dintr-o cetate modestă într-o capitală strălucitoare, un oraș al artelor, științei și arhitecturii – un adevărat far al civilizației elenistice în inima Asiei Mici.
📚 Splendoarea Pergamonului – „Atena Orientului”
Sub dinastia Attalizilor, Pergamon a devenit mai mult decât o capitală: a devenit un mare centru cultural.
Regii săi au visat să creeze un oraș care să rivalizeze cu Atena – prin artă, filozofie și știință – și să o depășească pe Alexandria prin cunoaștere.
Așa a apărut Marea Bibliotecă din Pergamon, un sanctuar al minții, unde mii de suluri de texte erau păstrate cu grijă în încăperi răcoroase, între coloane de marmură.
Se spune că adăpostea peste 200.000 de volume, fiind a doua ca mărime după cea din Alexandria (din lume!).
Dar tocmai această rivalitate avea să dea lumii una dintre cele mai importante invenții din istoria scrisului.
Legenda spune că, temându-se ca Pergamon să nu-i ia fața, faraonul Egiptului a interzis exportul de papirus, materialul pe care se scria de secole.
Atunci, învățații din Pergamon au fost nevoiți să găsească o soluție.
Au luat piei de animale, le-au curățat, le-au întins și le-au tratat cu sare și var, până când au devenit suficient de fine și rezistente pentru a putea fi scris pe ele.
Așa s-a născut pergamentul – și odată cu el, un nou mod de a păstra gândurile oamenilor pentru eternitate.
De la numele orașului Pergamon vine cuvântul „pergament” – o moștenire care a supraviețuit imperiilor, războaielor și timpului.
Dar biblioteca era doar inima orașului. În jurul ei, Pergamon pulsa de viață: temple uriașe, coloane de marmură, străzi pavate care urcau în spirală până în vârful colinei.
Acolo, deasupra tuturor, se ridica Altarul lui Zeus – o construcție monumentală, împodobită cu basoreliefuri uriașe ce înfățișau lupta dintre zei și titani.
Pentru vizitatorii vremii, Pergamon era o minune a lumii. Pentru romani, era un model de civilizație.
🕍 Tronul Satanei – misterul din inima Pergamonului
Așa cum am menționat mai sus, în vârful colinei din Pergamon se ridica unul dintre cele mai impresionante monumente ale lumii antice: Altarul lui Zeus.
Construit în secolul al II-lea î.Hr., era decorat cu sculpturi uriașe care înfățișau o bătălie cosmică – zeii Olimpului luptându-se cu giganții.
Basoreliefurile erau atât de vii, încât ai fi jurat că marmura respiră.
Dar peste secole, altarul avea să capete o reputație mult mai sumbră.
În Apocalipsa lui Ioan, Pergamonul este descris ca „locul unde este tronul Satanei”.
De atunci, mulți s-au întrebat ce a vrut să spună autorul: vorbea despre idolatrie, despre cultul împăraților romani, sau chiar despre acest altar uriaș care domina orașul?
Unii teologi cred că expresia se referă la cultul lui Zeus, care era privit de primii creștini ca o formă de păgânism suprem.
Alții spun că Ioan a făcut aluzie la puterea Romei, care în Pergamon avea un templu dedicat împăratului – locul unde cetățenii trebuiau să aducă jertfe pentru a-și demonstra loialitatea.
Pentru creștinii din acea vreme, Pergamon era simbolul lumii vechi: un oraș închinat puterii, gloriei și zeilor, în opoziție cu credința lor nouă.
Și totuși, ideea de tron al Satanei nu a murit nici în timpurile moderne.
Când, în secolul al XIX-lea, arheologii germani au dezgropat altarul și l-au dus la Berlin, s-au născut legende noi.
Unii au observat că tribuna de la Nürnberg, de unde Hitler își ținea discursurile, semăna izbitor cu structura altarului din Pergamon.
O simplă coincidență sau o inspirație deliberată? Nimeni nu știe sigur.
🏛️ Căderea și renașterea Pergamonului
Ca toate marile orașe ale lumii antice, și Pergamonul și-a trăit gloria, apoi decăderea.
După moartea regelui Attalos al III-lea, fără moștenitori direcți, acesta a lăsat prin testament întregul său regat… romanilor.
A fost un gest neașteptat, prin care un oraș al zeilor a ajuns sub stăpânirea împăraților.
Romei i-a plăcut Pergamonul. I-a păstrat templele, i-a folosit arhitecții și i-a imitat modelul de civilizație.
Dar odată cu trecerea secolelor, orașul s-a stins încet. Cutremure, invazii și timp – toți și-au luat partea lor.
Colina care odinioară strălucea în soare a fost acoperită de praf și iarbă, iar ruinele s-au cufundat în uitare.
Abia în secolul al XIX-lea, arheologii germani au redescoperit Pergamonul.
Au scos la lumină altarul, statuile, teatrele și coloanele, trimițând multe dintre ele la Berlin, unde astăzi formează celebrul Pergamonmuseum – unul dintre cele mai vizitate muzee din lume.
Astfel, un oraș care dispăruse de aproape două milenii a renăscut, dar nu pe pământul său natal, ci în inima Europei.
Unii spun că Pergamon a fost un loc blestemat, alții că a fost binecuvântat.
Dar poate adevărul e mai simplu: a fost un loc unde oamenii au încercat, pentru o clipă, să trăiască la fel de măreț ca zeii.
Și, într-un fel, au reușit.